Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași este pe cale să alăture grupului de unități medicale din țară care au epuizat locurile destinate pacienților confirmați cu COVID-19. Doar 8 locuri din 184 mai erau libere sâmbătă, iar conducerea unității atrage atenția că, dacă populația nu respectă normele de protecție, vor fi probleme privind asistența regională la nivel regional.
„Noi în spital avem 184 de locuri la confirmați, 9 la terapie intensivă și 15 locuri la suspecți. Ieri, prin prin grija colegilor de la CFR, o parte din asimptomatici au plecat către Spitalul CFR, pentru a putea lucra în acest weekend. Ieri aveam la partea de confirmați 7 locuri libere, au plecat cei asimptomatici și vrem, de la o dată la alta, să avem în jur de 10 locuri libere. Să vedem dacă vom și putea”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, Carmen Dorobăț, într-o intervenție la Digi24.
Managerul Carmen Dorobăț a detaliat situația din spitalul ieșean din ultimele zile, care se apropie de cea de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a cărui conducere a anunțat, sâmbătă, că nu mai are locuri libere pentru pacienții confirmați cu noul coronavirus.
„La Iași, semnalul de alarmă mi s-a părut că l-aș fi putut trage în urmă cu o săptămână, când, în weekend, ceea ce nu se întâmpla de obicei, au fost 20 de internări, într-o gardă de vineri spre sâmbătă. Aceasta a fost o premieră, așa ceva nu s-a întâmplat nici în perioada stării de urgență, undeva în primăvară. Atunci mi-am dat seama că lucrurile s-ar putea să devină mai zgomotoase de la o zi la alta, așa a fost pe tot parcursul săptămânii”, a detaliat Carmen Dorobăț, la Digi24.
Astfel, medicii au apelat, pentru asimptomatici, la spitalul-suport CFR și pentru ATI, la Spitalul de Neurochirurgie, iar sâmbătă erau opt locuri disponibile pentru noile cazuri.
„Vom vedea ce se va întâmpla în decursul săptămânii viitoare, pentru că, dacă se continuă acest trend, care aș putea spune că este în platou crescut, atunci vom avea probleme cu locurile. Să sperăm că cetățenii vor înțelege importanța purtării măștii de protecție și a păstrării distanței sociale, sunt două elemente care nu cred că sunt atît de greu de păstrat, pentru a ne feri. Pentru că, iată, în loc să ne relaxăm și să ne bucurăm de sezonul cald, să ducem o viață economică normală, trebuie să gândim din nou că numărul de cazuri a crescut și trebuie să intervenim și ce vom face când nu vom mai avea locuri?”, a explicat managerul Spitalului „Sf. Parascheva” din Iași.
Carmen Dorobăț a atras atenția că la nivelul cadrelor medicale simte că s-a acumulat o expertiză în lupta cu COVID-19, însă este nevoie de organizarea locurilor în spitale în cazul unor noi creșteri ale numărului de infecții.
„Toată populația trebuie să înțeleagă că dacă nu vor avea grijă de ei și de familiile lor, vor fi probleme privind asistența regională la nivel regional”, a conchis Carmen Dorobăț.
La nivelul județului Iași, de la începutul pandemiei au fost confirmate 830 de cazuri confirmate de infecții cu COVID-19, din totalul de 23.730 înregistrate, până astăzi, 20 iunie, pe teritoriul României. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.500 și-au pierdut viața, iar 16.735 au fost declarate vindecate și externate. Numărul cazurilor noi se menține peste pragul de 300, iar la ATI sunt internați 190 de pacienți, potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică.
Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că, dacă transmiterea în comunitate a noului coronavirus rămâne semnificativă, ar putea fi luată în calcul prelungirea stării de alertă.